Yasmina Khadra – Atentatul
Într-un restaurant din Tel Aviv, o tânără explodează în mijlocul câtorva zeci de clienţi. La spital, doctorul Amin, chirurg israelian de origine arabă, operează pe bandă supravieţuitorii atentatului, încercând să-i salveze. În noaptea ce urmează carnagiului, este chemat însă de urgenţă la spital pentru a examina corpul sfâşiat al kamikaze-ului. Pământul îi fuge de sub picioare: descoperă chipul propriei sale soţii…
Yasmina Khadra, sub adevăratul nume, Mohammed Moulessehoul, este un scriitor algerian, născut în 1955. Ofiţer în armată, Moulesshoul a adoptat un pseudonim (feminin) pentru a putea publica, evitând cenzura militară şi pentru a putea supravieţui astfel regimului terorist din Algeria. În ciuda succesului mare pe care l-a avut ca scriitor, Moulessehoul nu şi-a putut revela adevărata identitate decât atunci când a părăsit armata şi s-a exilat în Franţa. A mai scris: Les hirondelles de Kaboul, Les Sirènes de Bagdad, Les Agneaux du Seigneur, A quoi rêvent les loups, etc.
Atentatul a obţinut Prix des libraires 2006, Prix Découverte Figaro Magazine-Fouquet’s, Grand Prix des Lycéens, Grand Prix des Lectrices Côté Femmes. Romanul va fi ecranizat în SUA.
De acelaşi autor
Eroina romanului Gucci Gucci Coo este proprietara unui mic magazin foarte în vogă cu articole pentru bebeluşi, frecventat de tinere mămici pentru care odraslele lor sunt un fel de accesorii la modă şi de celebrităţi ale căror forme rotunjite se topesc misterios de îndată ce ajung să-şi ţină în braţe proaspătul odor. Ruby ajunge la concluzia că la cea mai bună maternitate din Londra se întâmplă ceva dubios şi se hotărăşte să intreprindă propriile investigaţii, dar situaţia se complică în momentul în care intervine în ecuaţie un factor neprevăzut: dragostea.
Credeţi că dragostea e oarbă, căsătoria îţi deschide larg ochii? Sunteţi sigur/ă că nimeni nu va mai găsi soţia/soţul ideal, pentru că deja este căsătorit/ă cu dumneavoastră? Dacă prezentaţi toate aceste simptome, nu trebuie să vă adresaţi medicului sau farmacistului. Cel mai bun medicament este… hazul de necaz. Atenţie: puteţi muri de râs!
Credeţi că toţi cei care nu au bătrâni trebuie să-şi cumpere? Asteptaţi cu nerăbdare pensionarea, ca să mai apucaţi să dormiţi un pic? Dacă prezentaţi toate aceste simptome, nu trebuie să vă adresaţi medicului sau farmacistului. Cel mai bun medicament este… hazul de necaz. Atenţie: puteţi muri de râs!
Aş crede în Dumnezeu, amintiri reinventate este un roman de formaţie. Într-o lume în plină dezintegrare, situată aproape de poţtile închise ale Occidentului, în oraşul Timişoara, copilăria şi adolescenţa îşi parcurg firesc etapele, chiar dacă într-un mediu ostil, violent, ros de foame şi de sărăcie. Proximitatea frontierei induce visuri de a trece dincolo de porţi, dar închisoarea pentru transfugi e mult mai aproape.
Romanul Deriva continentelor a fost nominalizat la Pulitzer în 1985 şi este una dintre cele mai complexe opere ale sale, atât din punct de vedere al tehnicii narative, cât şi al tematicii: impactul dintre universul american şi cel haitian, lupta unor personaje amăgite de promisiunea unei vieţi mai bune şi reinventarea spaţiului mitic al visului american.
Sub titlul Blues pentru o pisică neagră se reunesc unsprezece nuvele în care Boris Vian îmbina ca într-un laborator savant sarcasmul si ludicul, cruzimea si inocenta, toate acestea printr-un continuu joc de limbaj a carui frenezie aminteste de ritmurile de jazz ale lui Dizzy Gillespie.
În Arcadia reprezintă întoarcerea lui Okri la mitologia europeană, care ia forma călătoriei unei echipe de filmare din Anglia în Arcadia. Arta devine, din nou, măcar prin nenumăratele trimiteri la pictura lui Poussin, “Păstorii din Arcadia”, un motiv central care îi permite romancierului să exploreze teme profunde, precum neîncetata căutare şi luptă umană pentru fericire.
Cartea pune în lumina contrastul dintre vitalitatea tineretii si ororile unei realitati crude. Grădinile Finzi-Contini vor răsuna de hohote de râs şi muzica si vor fi rascolite de primii fiori ai dragostei. Dar va veni un moment, cu care cartea se deschide, când din toate astea nu va mai ramâne decât tacerea rece a unui cavou somptuos.
În America, este o fină explorare a lumii teatrului şi a vieţii emigranţilor europeni în America secolului XIX şi i-a adus autoarei sale una dintre cele mai importante distincţii literare din SUA, „National Book Award”, în anul 2000.
Eu, Ozana după cum se vede: româncă ? Plictisită, blazată, violentă, vânătoare de inteligenţe şi, normal, de sex. Amândouă ar urma să fie bune-n concepţia personală, dar nu prea iese aşa… Eu sunt poliţistă. Am cătuşe şi pistol, insignă, lanternă şi bulan; cu astea ne-au dotat, mai nou, de la americani cetire, că tot ce-i greu luam de la ei; am şi spray lacrimogen şi aparat cu şocuri electrice, plus telefoanele. Dacă ies cu toate pe mine poate să fie infractorul olog şi să aibă multă bunavoinţă, tot nu-l prind. De-aia toate astea, în afară de pistol, insignă şi cătuşe, stau în birou. De ce să mă duc io în România? N-am nici un chef să mă duc în România şi mă doare-n cur de ancheta voastra. Lucrez la poliţie, datele pe care le-aţi prezentat şi acţiunea, din câte văd, aparţin Mossadului şi eu n-am nici în clin nici în mânecă cu Mossadul, shalom şi nu la revedere! Fragment.
Mircea Cărtărescu Ce vreme şi ce vremuri stranii trăim! Suntem la jumătatea lui martie şi iarna, departe de a fi o amintire, cum ar fi fost firesc, ne aduce în memorie cumplitele ninsori din ’53-’54, tot din martie şi aprilie, de care 
