BOOKiseala – Magazin de cărţi 17 Mai 2012

- Mulţi dintre cititorii dumneavoastră remarcă acurateţea textului, au simţit sensibilitatea dvs, ce ne puteţi destăinui despre modul în care scrieţi, cum vă organizaţi timpul de lucru?

- Eu sunt unul dintre autorii care scriu fără un plan iniţial. Mă bazez numai pe inspiraţie. Trebuie să am inspiraţie în fiecare zi. Lucrez numai dimineaţa, cam între ora 10 şi unu. Nu şterg nimic. Ce să vă mai spune? Am nevoie de o uşă închisă între mine şi lume şi de o ceaşcă de cafea pe masă. Cam astea sunt cerinţele scrisului meu.

- Numai una?

- Una, iniţial şi dacă se prelungeşte povestea, a două.

- În “De ce iubim femeile” la  pagina 76 ne-aţi spus că vom afla la pagina 164 care este tabietul dumneavoastră.

- Pentru că nu nici nu există. A fost vorba de glumă care s-a îngroşat. Un cititor a dat editura în judecată. S-a simţit foarte frustrat că nu a găsit pagina la care afla răspunsul, încât a fost foarte furios.

- Revizuiţi?

- Nu reviziuiesc nimic niciodată. Textul meu curge de la un capăt la altul. Eu scriu în caiete, de mână. Dacă tai unul sau două cuvinte pe pagină.  În rest, nu. Am manuscrisele adunate de treizeci de ani. Am o secţie întreagă din biblioteca mea, numai cu caiete unul lângă altul.  Scriu jurnal de la 17 ani. Aşa că sunt unul dintre puţinii autori care mai au manuscrise.

- Sunteţi ca Neagu Djuvara, împotriva computerului?

- Pe word nu se păstrează nimic. Doar jurnalistica o fac pe computer pentru că e mai rapid şi mai imediat.

Interviu cu Silvia Colfescu, director Editura Vremea.

Marius Ghilezan: Care au fost cele mai vândute cărţi ale editurii Vremea la Bookfest 2010?

Silvia Colfescu: Victoria Dragu Dumitriu,  Poveşti despre statui şi fântâni din Bucureşti,  Miruna Lepuş, cartea ei despre Nae Ionescu, de asemenea Culiniarada – Restaurante, cârciumi vorbe, o carte care confirmă aşteptările pe care le aveam de la ea.

M.G.: Crâznic?

S.C.: Crâznic s-a vândut foarte bine. Am încercat să facem tot ce e posibil pentru e l (.…şi la sfârşit a rămas coşmarul” este cartea recent apărută sub semnătura lui Oliviu Crâznic n.a.)

M.G.: Ce aţi învăţăt de la Bookfest 2010?

S.C.: Să te adaptezi.

M.G.: Să reduci preţurile?

S.C.: Am redus acolo unde a fost posibil. Am navigat între reperele pragmatismului.

M.G.: V-a ieşit pe plus?

S.C.: Da. Nu pot să mă plâng ca toată lumea, dar nici nu pot să mă bucur pentru că nu e ca acum doi ani.

O voce: Criza e bună pentru că ne aduce cu picioarele pe pământ.

S.C.: Da.Ne dă o lecţie foarte violentă despre realitate.

M.G.: Autorii români s-au vândut mai bine decât cei străini?

S.C.: N-aş putea să vă fac o ierarhizare pentru că la noi, în principiu, majoritatea o constituie autorii români. Facem mai puţine traduceri şi mai multe cărţi ale autorilor români.

M.G.: În criză supravieţuiesc cei puternici, nu că vine sfârşitul lumii cu dinozaurii…

S.C.: Cine va trece de această criză va da dovada viabilităţii. Cine va trece? Vor trece mulţi. Actul editorial de la noi a intrat în calitatea actului editorial internaţional european. Se lucrează frumos. În edituri se lucrează bine.  La noi e o problemă difuzarea.

M.G.: Şi cum se poate rezolva această problemă?

S.C.: Mai mult profesionalism din partea celor care îşi arogă această profesie.

M.G.: Spaniolii prezenţi la Târg ne-au învăţat ceva?

S.C: Ne-au învăţat că există o comunitate de gândire, chiar aş spune etnică, de idei şi că toată lumea este de egală valoare pe teritoriul Europei.

Autoarea acestor remarcabile interviuri — transformate în veritabile convorbiri — ne readuce, prin cartea pe care tocmai aţi deschis-o, în proximitatea şi tensiunea lor.

De acelaşi autor

Victor Rebengiuc. Omul şi actorul

Interviu Ray Loriga

- Se poate trăi ca scriitor în Spania? Poţi trăi din scris?

- Depinde de ce fel de scriitor eşti. Poţi fi mizerabil sau de influenţă. Sau între.

- Ce tiraj au cărţile tale în Spania?

- 35-40 de mii de copii. Am un grup fidel de cititori. Sunt tradus în 18 limbi.

- De ce “New York Times” te-a declarat noul star rock al literaturii europene?

- Întreabă-i pe ei! A fost o parte dintr-o recenzie foarte bună.  New York Times este un nume greu în publicistica vremii şi mai ales un nume de referinţă pentru literatură. A fost doar o expresie de-a lor.

- Când te-ai întâlnit prima oară cu mişcarea beat?

- Citindu-i. Nu am avut multe contacte. Pe Allen Ginsberg am avut privilegiul de-al citi şi a fi într-o relaţie cu el în timp ce trăia. Cu John Giorgios, unul dintre ultimii beat…

- Borroughs?

- Nu l-am întâlnit. Dar am avut o relaţie deschisă cu oameni din preajma lui.

- Cum este viaţa ta ca scriitor? Câte ore scrii pe zi?

- Viaţa mea zilnică este plictisitoare. Scriu opt, nouă ore pe zi, apoi iau cina cu familia, dorm, mă trezesc. Între timp mă uit la meciurile lui Real Madrid.

- Eşti fan Real?

- Sunt un mare fan.

- Scrii opt ore pe zi?

- Nu înseamnă că scriu tot timpul. Uneori scriu, alte ori aştept idei. Încerc să scriu.

- Eşti fost jurnalist.

- Mai menţin relaţia cu El Pais. Scriu un editorial duminica, în partea culturală. Iubesc jurnalismul.

- Mai ţii legătura cu cei din Merida (organizaţie care grupa intelectualitatea progresistă în timpul  lui Franco)?

- Sunt prieten cu Almodavar. Ne întâlnim de trei, patru ori pe an.

- Ai o viaţă socială?

- Să fiu sincer, nu prea.

- Tinerii cunosc Merida după 30 de ani?

- Da. Mai sunt idei care atrag. Unii încearcă să uite, mişcarea hip atrage din nou.

- Există vreo similitudine între Franco şi Ceauşescu?

- Amândoi au fost bastarzi. În opoziţie. Comunismul nu e fascism, dar suferinţele sunt aceleaşi.

- Ce ai auzit de scriitorii români?

- Încerc să aflu despre cei de acum. Cunoştinţele mele sunt limitate la Ionesco, Cioran. Oamenii de la Târg mi-au zis că au fost unii contemporani traduşi. Data viitoare când mă voi întoarce voi fi mai informat.

- Cum se lucrează cu Almovadar?

- Pedro e un om fantastic. A lucra cu el este o bucurie. Un om inteligent care ştie ce vrea. E un om inteligent. Am lucrat cu el multe ore. Filmele lui sunt ca el, deştepte.

De Ray Loriga

Căzuţi din cer

Interviu cu George Arion, un performer al literaturii poliţiste.

- Cum aţi început?

- Prima mea carte, Atac în bibliotecă, a fost concepută într-o joacă, în urma unui pariu făcut cu nişte colegi, pariu care viza scrierea unui roman poliţist într-o lună. Nimeni nu a câştigat pariul.

- Cum scrieţi?

- Personal prefer să pornesc de la o victimă, după care imediat sar la final. Ştiu în general cum se sfârşeşte.

Pages: 1 2

Volumul I dintr-un interviu de un Cristian

Sunt un conglomerat de emoţii, din mii de faţete de emoţii, care nu se pot ordona, pentru că atunci s-ar anula reciproc. Emoţiile se pare că se nasc în continuare şi nu se opresc niciodată. Când pun mâna pe un aparat fotografic, încă îmi tremură. Dar nu de vârstă, ci de emoţie. Cum să ai îndrăzneala ca, dintr-o cutie din tablă, cu ciob puţin oval, puţin şlefuit în faţă, să recreezi lumea, cum credeam eu? Ce crezi că face acea lentilă? „Scoate“ imagine prin sufletul tău şi „ia“ sufletul celui din faţa ta. E clar că valoarea e şi în cel care are cutia în mână şi umblă cu ea prin lume. În cazul meu, prin lumea scriitorilor. (Ion Cucu)

Sku: WRTJGBS

Zona livrare A

Mai rar un personaj cu o trăire intensă precum Monica Daneţiu Pană. Povestea vieţii ei e cel puţin la fel de palpitantă precum cele unsprezece cărţi, nedescoperite încă de români. La o vârstă când alţii de abia se dezmeticesc din foaierele în care sunt doar spectatori – niciodată actori – ea a terminat de colindat lumea. S-a aşezat într-un cămin în California. Şi a scris cât alţii într-o viaţă. Unsprezece thrillere şi toate publicate în USA. Plus patru copiii. Cincisprezece creaţii în mai puţin de zece ani. 

Pages: 1 2 3 4

- interviu cu Oana Stoica Mujea, tânără scriitoare de fantasy, foarte activă în spaţiul virtual şi nu numai-

-Cum e să creezi Elfi?

- E bine să te detaşezi de lume. Te mai detaşezi de ce se întâmplă în ţara asta.

- Cum lucrezi deobicei?

- De obicei, am o canapea pe care stau. Îmi iau laptopul în braţe şi lucrez. Am câteva agende. Dacă scriu fantasy fac hărţi, scriu numele personajelor, caracteristicile lor.

- Te aşezi direct la scris sau te gândeşti înainte?

- Mă aşez direct la scris. La computer. Scot la imprimantă, tai şi corectez.

- Elfii din politică nu-ţi plac.

- Majoritatea elfilor mei sunt din politică, dar prea puţină lume se prinde.

- Te ajută netul la promovarea cărţilor?

- Da, dar trebuie să fii foarte, foarte activ.

- Cât timp îţi ia pe net socializarea?

- Cam 2-3 ore.

- Ai simţit în vânzări influenţa netului? Cei din generaţia a doua sau a treia susţin că netul nu vinde.

- Nu e adevărat. Am avut cititori care au venit la mine şi-mi spuneau că mă cunosc de pe net. Erau trecuţi de o anumită vârstă. De 60 de ani. Am rămas uimită.

- În afară de facebook, twitter ce foloseşti?

- Recunosc nu sunt o pasionată de twitter. Blogul….blogul meu personal.

- Ce ai recomanda altor tineri ca să aibă succes?

- Eu aş recomanda să scrie ce simt, dar să se muleze pe gustul publicului. Noi avem o foarte mare problemă. Vorbeam cu Bogdan Teodorescu… Toţi vor să ia Nobelul, nimeni nu vrea să pornească de jos. Nu ştim să ne mulăm pe gustul publicului.

- Ce ai citit de mică?

- Am început cu Pinochio şi apoi am continuat cu romane de dragoste, oarecum clasice. Mama mi le băga pe gât.

- De plăcere?

- Muşchetarii, bineinţeles, toată seria lui Dumas.

- Când ai scris prima dată?

-   În clasa a V-a. M-am oprit când am intrat la liceu. La 16 ani, am început din nou, dar cu poezie. Mi-a fost furată agenda cu poezii, aşa cum mi-a fost furată şi inspiraţia, pentru totdeauna am impresia, pentru că de atunci nu mai pot scrie poezie. În anul trei de facultate m-am pus pe scris…

- Şi ai publicat vreo patru…

- Mai multe. Au mai apărut şi la alte edituri. Şarama la Eminescu… Din punctul meu de vedere e cea mai bună carte de a mea fantasy.

- Care este relaţia ta cu cititorii?

- Orice mă întreabă le spun.

- Mai dai bani pe cărţi?

- Da, sigur.

- Între un Liiceanu şi Loriga ce ai prefera?

- Liiceanu, niciodată. Mulţumesc, dar nu!

- interviu cu Najat el Hachmi, scriitoarea barceloneză de origine marocană, care a publicat recent la Curtea veche Ultimul patriarh

- Ce sfaturi ai putea da unui emigrant pentru a ajunge scriitor?

- Să nu se lase mai prejos decât ceilalţi. Eu când eram mică şi spuneam că vreau să ajung scriitoare existau persoane care izbucneau în râs.

- Când ai câştigat gloria?

- Gloria… Ştiu că atunci când voi muri, voi ajunge în Iad.

- Care este relaţia ta cu criticii?

- Încerc să nu am nicio relaţie. Evident, ei au relaţii cu cărţile mele. Nu mă pot plânge de criticile de până acum, au fost în general bune.

- Un scriitor pentru a ajunge celebru trebuie să ajungă la toate emisiunile de televiziune?

- Eu cred că acesta trebuie să fie prezent doar pentru a-şi promova cartea. Să se ducă, în consecinţă, la acele emisiuni pentru a vorbi despre ea. E foarte periculos să  te apuci să faci lucruri care nu au nicio legătură cu cartea şi să apari aşa la televizor pur şi simplu. Televiziunea îţi poate fura sufletul.

- Cum poate un scriitor să intre în universalitate?

- Dacă scrie dintr-o perspectivă particulară.

- interviu cu Gelu Vlaşin, coordonator “Reţeaua literară” -

Marius Ghilezan: Recent, noua carte apărută la editura  Corint Idolii Forului a stârnit o dezbatere aprinsă, aceast volum de eseuri spune ca e timpul să existe o clasă de mijloc a spiritului, adică fiecare om, fiecare intelectual să aibă dreptul să se exprime acolo unde ştie el mai bine.  Tu care coordonezi Reţeaua Literară ce părere ai? Noua generaţie ia din tárele celei vechi?

Gelu Vlaşin: Nu. Cred că defapt tânăra generaţie îşi îndreaptă atenţia înspre ceea ce înseamnă intelectualitatea în ansamblul ei şi nu direcţionată înspre hai să spunem elitism. Ba chiar aş putea spune că mare parte din generaţia tânără este anti elitism.  Nu vorbim despre elita în sensul  pur şi adevărat al cuvântului. Numai că astăzi elita tinde, aşa cum am citit de altfel în tot ce s-a scris până acum, să monopolizeze cumva inclusiv definirea în conceptul ei de elită şi să monopolizeze aşa cum am spus înspre o  anumită direcţie.

M.G. : Care e motivul pentru care ai facut Reţeaua Literară?

G.V. : Reţeaua Literară a fost un proiect experimental; am început cu un experiment acum doi ani de zile, în ideea de a se constitui, ca un fel de platformă virtuală, alternativa pentru promovarea scriitorilor români în străinătate. În timp, am realizat că experimentul funcţionează, acum,  am ajuns la aproape 6000 de membri, sunt foarte mulţi scriitori consacraţi acolo dar nu numai scriitori, vorbim despre oameni de cultură în general, sunt pictori, sculptori, muzicieni, graficieni, librari, editori, şi nu numai din România sunt din Spania, Italia, Franţa, Germania, Noua Zeelandă, Statele Unite ale Americii, sunt din foarte multe ţări, de altfel vizitatorii noştri sunt din 166 de ţări. Avem în jur de 2000 de vizitatori pe zi.

M.G.: O furtună s-a iscat pe Reţeaua Literară când Stoian G. Bogdan a scris un poem cu invective, injurios şi aşa mai departe. Mulţi au invocat nevoia de cenzură… a provocat poate cele mai mari dezbateri pe Reţeaua Literară. De ce i-ai dat drumul aşa liber?

G.V.: Pentru că eu cred în libertate. Sunt un om care a reuşit să iasă în afară, să vadă ce înseamnă libertatea şi să aibă posibilitatea să compare, nu? Dacă nu ai ieşit, dacă nu ai termen de comparaţie, nu poţi să spui domnule sunt un om liber , doar pentru că aşa ţi se spune. Suntem o ţară liberă, suntem liberi. Nu-i adevărat !  Libertatea până la urmă e un concept pe care trebuie să ţi-l asumi şi să ţi-l interiorizezi.

M.G: … dar invectivele, folosirea invectivelor în scris reprezintă un act de cultură?

G.V.: Nu vorbim despre actul de cultură folosind invectivele, ci mai degrabă de atitudine. Deci nu poţi să spui, să impui unui autor, să nu folosească limbajul care este generic într-o scriitură, vorbim despre un text literar, bine cineva mi-a spus :”Domnule. asta nu-i un text literar”. Oare ?

M.G.: Pentru că suntem aici în pavilionul Spaniei şi pentru că tu ai trăit ani de zile în Spania, de ce reuşesc scriitorii spanioli să treacă oceanul, atât de uşor, faţă de ai noştri? De ce rămânem noi în această insulă balcanică şi de ce nu putem trece şi noi în universalitate?

G.V. Se întâmplă fenomenul ăsta în primul rând pentru că la nivel instituţional stăm foarte prost, tot ce înseamnă promovarea culturii, mai degrabă se promovează non-valoarea în România, o spun foarte cinstit, şi asta vedem ce înseamnă VIP, ce înseamnă emisiuni de cultură la televiziune, ce înseamnă emisiune de cultură la radio şi aşa mai departe. Deci, dacă nu există un sprijin instituţional… Vorbim despre autorii  spanioli care au o mentalitate şi care s-au obişnuit să nu întindă mâna, îşi promovează prin intermediul agenţilor literari cărţile. În România câţi agenti literari avem? Câte agenţii literare există?
Le numeri pe degete. Mai degrabă aduc înspre România decât să ducă în afară.

Pages: 1 2 3

- interviu cu Horia Barna, director proiect-pilot “Spania la Bookfest 2010″. Cunoscutul hispanist a fost director patru ani la ICR Madrid, unde s-a remarcat prin promovarea valorilor româneşti.

- De ce Spania?

- Spania, ţară invitată la Bookfest. A fost un proiect pilot. Bookfest încearcă să se pună pe harta marilor târguri internaţionale.  Cred că alegerea Spaniei ca ţară invitată a fost inspirată. În primul rând că există deja o puternică legătură între cele două ţări. Există aproape un milion de românia în Spania. Relaţiile de toate formele şi de toate categoriile se mişcă din ce în ce mai mult. Spania a deţinut preşedinţia Uniunii Europene în această perioadă. A fost ca la Euroviziune, într-un fel. Comparaţia este uşor forţată.Dar trebuie înţeles complexul politic şi social.

- De ce scriitorii aceştia?

- Interesul pentru cultura spaniolă e din ce în ce mai mare şi la noi. În ultimii 15-20 de ani, s-au afirmat în lume din ce în ce mai mulţi scriitori hispanici. Fie din Spania, fie din spaţiul latino-american, aceştia sunt tot mai căutaţi. Poate şi această raţiune a fost un element determinant în alegerea Spaniei, ca ţară invitată.

- Care a fost relaţia cu guvernul spaniol?

- Ministerul culturii din Spania şi Federaţia Editorilor din Spania au acceptat propunerea. Ei oferă foarte multe subvenţii pentru traduceri. Asta e foarte important. Consideră România ca placă turnantă pentru toată regiunea de est şi de sud-est a Europei. Membrii delegaţiei mi-au mărturisit şi mie şi altora că s-au simţit în România ca într-o ţară latino-americană, chiar dacă nu la fel lingvistic, dar ca atmosferă şi ca mentalităţi au fost ca acasă.

Pages: 1 2