Zoltán Rostás&Ioan Mihăilescu – Dialog neterminat
35.00
Convorbirile cunoscutului profesor de istorie orală de la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, sociologul Zoltán Rostás, cu Ioan Mihăilescu, sociolog, rector al Universităţii Bucureşti constituie un dublu eveniment editorial. O dată prin caracterul lor surprinzător. Puţină lume ştie, din afara lumii academice şi chiar in interiorul ei, că cei doi sociologi purtau această convorbire în condiţiile în care profesorul Mihăilescu era grav bolnav şi îşi trăia ultimele luni de viaţă. Testament uman şi profesional pe de o parte, nici o clipă însă coborât la nivelul indiscreţiei sau al confesiunii prea personale, cartea de faţă este în acelaşi timp o analiză cu mijloacele specialistului, întreprinsă de cei doi asupra societăţii româneşti, învăţământului universitar, mediului academic şi cel politic al anilor comunismului şi ai tranziţiei.
În intenţia celor doi autori, exprimată în prefaţă de Zoltán Rostás, singurul care mai poate face mărturisiri azi, la câteva săptămâni după dispariţia unuia dintre interlocutori, cartea urma să fie „un tablou al societăţii româneşti bazându-ne pe experienţa şi percepţia personală a doi sociologi din aceeaşi generaţie, dar cu background-uri foarte diferite.” Apoi „când, la începutul acestui an, am demarat convorbirile cuprinse în volumul de faţă, ne-am dat seama din primele momente că este mai firesc să punem în centrul discuţiilor nu societatea, ci sociologia românească, şi prin aceasta să vorbim de lumea noastră. (…) Ne-am întâlnit de fiecare dată dimineaţa devreme, în clădirea Institutului Social Român din strada Transilvania, în perioada februarie–mai 2007.(…) Ceea ce m-a frapat de la bun început a fost solicitudinea şi în acelaşi timp reţinerea în relatări şi comentarii. Nici în discuţiile cu reportofonul închis nu a fost violent în aprecierea oamenilor, îi trata cel mult cu ironie dublată de compasiune. S-a ferit de confesiuni foarte personale şi niciodată nu a vorbit de boala gravă care îl măcina de ani de zile. Astfel am reuşit ca până în luna mai să acoperim toată activitatea lui, urmând ca după transcrierea casetelor să revizuim textul şi să ne vedem după vacanţă. Ne-am întâlnit ultima oară în iulie.(…)
Mă pregăteam să abordez mai temeinic viaţa studenţească bucureşteană, sensibil diferită de cea clujeană pe care am trăit-o eu, şi mediul universitar mult mai legat de academii şi foruri politice centrale decât în provincie. Aş fi insistat asupra diversităţii sociologilor cu care a intrat în contact la Viena şi la Paris şi asupra consecinţelor izolării politice pentru sociologia românească din anii optzeci. Am fi analizat modele de supravieţuire practicate de cercetătorii vieţii sociale. Am fi detaliat rădăcinile naţionalismului în sociologie, apărut în anii şaptezeci şi accentuat în anii optzeci. Am fi adâncit problematica continuităţii şi discontinuităţii în cultivarea sociologiei în perioada postdecembristă. Am fi evaluat situaţia sociologiei în raport cu Academia Română, biserică şi partide politice. Nu am fi ocolit nici perpetuarea contraselecţiei în promovarea universitară, cu consecinţe mai grave decât cele ce privesc direct instituţia universităţii. Cu siguranţă am fi analizat disfuncţiile din formele de asociere ale sociologilor pe plan naţional şi internaţional…
În loc de reîntâlnire pentru continuarea proiectului nostru a trebuit să-mi iau rămas bun pentru totdeauna de la Ioan Mihăilescu.”
Sku: USD88S7SSHS
Despre interviurile lui, incisive fără a fi agresive, reuşind să-şi conducã interlocutorul spre zone noi şi determinându-l sp vorbeascã despre subiecte pe care acesta nu le-a mai abordat, sau sã le abordeze din unghiuri inedite, cititorul a putut afla până acum doar pentru că mai toate rubricile de „revista presei“ ale marilor publicaţii culturale le-au remarcat, evidenţiat, citat în momentul apariţiei lor. Iar aceasta fiindcã Nicolae Coande şi-a publicat cele mai multe discuţii cu interlocutorii sãi într-un ziar craiovean greu accesibil, în condiţiile în care se difuzeazã presa la noi azi.În cartea de faţã autorul le adunã pentru prima datã într-un volum, ordonându-le, nu cronologic, ci cumva „pe afinităţi“, cititorul putând sã reconstituie şi singur cronologia. Beneficiind de o bunã cunoaştere a operei interlocutorilori săi (Irina Mavrodin, Ana Blandiana, Vladimir Tismãneanu, Gheorghe Grigurcu, Andrei Codrescu, Adrian Cioroianu, printre alţii), Nicolae Coande nu se mulţumeşte niciodatã cu întrebãri convenţionale, fad politicoase, ci îşi invitã interlocutorul sã rãspundã la chestiuni care frãmântã cititorul cultivat, dar, mai ales, care-l fr+mântă pe el însuşi. Astfel încât rezultatul este nu doar o cronicã vie, pasionantã, pe mai multe voci, fiecare având ceva memorabil de spus despre societatea, cultura, politica celor cincisprezece ani de tranziţie româneascã şi, nu de puţine ori, propriile dificultãţi de a-şi trăi vocaţia în aceşti ani, ci şi o fotografie de grup pe fundalul cãreia se distinge, ca într-un palimpsest, cu straturi transparente, un autoportret.
Întrebările pe care Ioana Revnic le adresează interlocutorilor săi – printre care eu însumi mă număr – spun multe despre felul de abordare al autoarei.
„Andrei Pleşu, Al. George, Virgil Nemoianu, Neagu Djuvara, Vladimir Tismăneanu, Nicolae Manolescu, Gabriel Liiceanu, Andrei Cornea, Horia-Roman Patapievici, Lucian Boia: oameni pe care este onorant să-i asculţi. E o mare plăcere să-i asculţi vorbind şi despre politică – pasional şi argumentat, polemic şi chirurgical, logic şi antologic, spumos şi clar. Proiectul editorial care începe cu acest volum de ample interviuri trăieşte, în primul rând şi în mod fundamental, prin ei, prin cei zece. Trăieşte, e viu şi va continua.“ (Cristian PĂTRĂŞCONIU)
Radu Preda a avut privilegiul de a locui jumătate de an în casa lui Petre Ţuţea. A realizat un dialog din care se conturează personalitatea filosofului, misticului, nu ştim unde să-l încadrăm. Pe scribd.com,
Câteva vrăbii se aşază pe pervaz. Se uită la mine puţin năucit de lumină. «Mă preocupă ideea asta, nu ştiu de ce.» Care idee? «Ideea „operei“ mele.» De ce? «Pentru că om de stat nu am fost, profesor nu am fost, martir nu am fost, scriitor nu am fost, da’ atunci – ce sunt?» Un mărturisitor, un pedagog. «Crezi?» Aveţi mulţi «elevi», «studenţi». Acoperiţi un întreg ciclu de formare… Vorbim multă vreme, până aproape de prânz, despre rostul lui în lumea aceasta şi, drept concluzie – «nu cred că sunt singurul parazit ce creşte în cutele societăţii, nu?» Îl contrazic: nu sunteţi deloc aşa ceva. «Dar atunci?» Sunteţi, fie că vă place, fie că nu vă place, un fenomen, ceva luat ca atare. Nu vi s-au descoperit încă legile de funcţionare, structură etc. Oricum, aveţi un statut care nu e nici înalt şi nici jos, ci în curs de stabilire. «Păi, sunt şi dificil de fixat!» Râde. (16 decembrie 1990)
Convorbire cu doamna Georgeta Dimisianu despre Octavian Paler
Interviu cu Radu Aldulescu, singurul scriitor român care trăieşte doar din scris.
- Cu ce v-a supărat reţeaua lui Mark Zuckerberg?
Interviu cu Silvia Colfescu, director Editura Vremea.
Autoarea acestor remarcabile interviuri — transformate în veritabile convorbiri — ne readuce, prin cartea pe care tocmai aţi deschis-o, în proximitatea şi tensiunea lor.
Bedros Horasangian “Un război murdar” este o carte de reportaje. O carte despre adevăr şi minciună. "Un război murdar" este o carte despre două popoare şi o ţară. Popoarele se numesc rus şi cecen, ţara este Rusia. Avem radiografia unui răz
