BOOKiseala – Magazin de cărţi 17 Mai 2012

În Melbourne, în primăvara anului 1980, Jacqueline Pascarl, pe atunci o tânără încrezătoare, dar şi credulă, de doar 17 ani, făcea cunoştinţă cu Bahrin, un tânăr student la Arhitectură. Se îndrăgostesc, îşi fac planuri de căsătorie şi pleacă în ţara lui Bahrin, Terengganu, un sultanat al Malaysiei, bogat în petrol. Acolo, vor fi pregătiţi pentru o viaţă regală, el fiind un prinţ malaysian, iar ea devenind prinţesa Yasmin. Dar, imediat după căsătorie, lucrurile se schimbă în rău. În această poveste dramatică, Jacqueline Pascarl ne descrie cum soţul ei s-a transformat peste noapte într-un tiran, cum palatul în care locuia i-a devenit închisoare, până când, la 22 de ani a reuşit să se întoarcă împreună cu cei doi copii mici ai ei în Australia. Acolo, s-a luptat să obţină singură custodia copiilor. Dar, şapte ani mai târziu, prinţul se răzbună şi îi răpeşte pe copii. Drama personală de până atunci se transformă într-o ştire de răsunet internaţional, cu consecinţe grave.

Aventură, umor şi judecăţi de valoare. Cum arată oamenii, văzuţi din perspectiva amuzantă a unor personaje care nu le ajung nici până la genunchi. O societate bizară formată dintr-un ursuleţ de pluş fugit de acasă, maidanezi conduşi de un câine-colonel şi pisici aristocrate ajunse pe drumuri analizează şi trage concluzii inedite despre lumea oamenilor.

Poate că nu sunt prea deştept, dar cât am stat acolo, în magazin, am observat că oamenii sunt de două feluri: mari şi mici. Nu ştiu de unde îşi iau oamenii mari oameni mici, dar au mare grijă de ei, să nu cadă, să nu plângă. Fac aproape orice să nu-i supere. Micii strigă la ei “mama” şi vorbesc o altă limbă decât a noastră, pe care marii o înţeleg. Am discutat odată problema asta cu prietenul meu. El susţinea că oamenii mici sunt cei mai importanţi. Cu cât sunt mai mici, cu atât sunt mai importanţi. Avea o teorie, complicată pentru mine, cum că adevăraţii stăpâni ai lumii sunt cei mici, că li se îndeplinesc toate dorinţele. Aici nu puteam să-l contrazic, văzusem cu ochii mei. Era suficient ca un prichindel să arate cu degetul spre rafturi şi unul dintre ai noştri pleca pentru totdeauna. Şi nu zicea decât “mama!” şi arăta către noi.

Cu subtilitate hermeneutică, dar şi cu o atitudine destins-ludică, Mircea A. Diaconu îl (re)interpretează pe Caragiale în cheia unui existenţialism combinat ingenios cu viziunea şi cu strategiile textualiste. Exegetul devoalează structura labirintică a universului caragialian, pe care îl percepe ca fiind construit aproape exclusiv „din cuvinte” şi a cărui iluzorie „înşurubare în real” ar denunţa, de fapt, fatalitatea unui transcendent vid. O fatalitate prin excelenţă ironică.

Julian Treslove, un fost producător de radio la BBC, şi Sam Finkler, un cunoscut filosof evreu, scriitor şi vedetă de televiziune, sunt prieteni vechi. În pofida unei relaţii tensionate şi traiului foarte diferit, cei doi n-au pierdut legatura – şi nici cu fostul lor profesor, Libor Sevcik, un ceh întotdeauna mai îngrijorat de restul lumii decât de treaba lui. Acum, atât Libor, cât şi Finkler sunt văduvi şi împreună cu Treslove iau masa în spaţiosul apartament al lui Libor din centrul Londrei. Este o seara dulce-amară în care fiecare protagonist îşi aminteşte de vremurile în care iubeau, înainte de a deveni taţi, înainte de despărţiri, înainte de a trăi cu frica în sân pentru ce ar putea pierde. E mai bine oare să treci prin viaţă fără să cunoşti fericirea chiar deloc? Treslove descoperă că nu are lacrimi îndeajuns pentru tot ce au pierdut prietenii sai. Şi, ca în fiecare seară, exact la ora 11.30, în drum spre casă, ezită un moment în faţa ferestrei unui magazin de viori, moment în care este atacat. Acest atac schimbă totul.

Ruth Van Rydock este foarte îngrijorată în legătură cu sora ei. Carrie-Louise locuieşte într-o casă imensă care acum este caminul unor mici “delincvenţi”, iar Ruth se teme că sora ei, care trăieşte pe altă lume, nu va face faţă situaţiei sau, mai rău, cineva va fi rănit. Aşa că o convinge pe vechea ei prietenă Miss Marple să vină şi să ţină lucrurile sub supraveghere. Când o crimă chiar are loc şi viaţa lui Carrie-Louise este ameninţată, va reuşi Miss Marple să se ridice la nivelul aşteptărilor lui Ruth şi să îl descopere pe criminal? Prins între o avere considerabilă şi nişte relaţii tensionate, Poirot trebuie să facă tot ce-i stă în putinţă ca să o împiedice pe Rosaleen să li se alăture detractorilor săi “pe lumea cealalta”…

“Se schimbă soarta omeneasca-ntruna/Ştim valul cum ne bate, el ne duce/Înspre noroc…” Norocul ghinionistului Gordon Cloade, mai exact. Ucis într-un raid asupra Londrei, întreaga sa avere a trecut în proprietatea tinerei şi frumoasei sale soţii, Rosaleen. Rudele de sânge ale lui Gordon nu sunt foarte încântate de situatie - aşa că, se pare, există “spirite” care i-au comunicat îndoielile lor lui Hercule Poirot. Prins între o avere considerabilă şi nişte relaţii tensionate, Poirot trebuie să facă tot ce-i stă în putinţă ca să o împiedice pe Rosaleen sa li se alăture detractorilor săi “pe lumea cealaltă”…