BUCHAREST PHOTO WEEK

UnknownInstitutul Cultural Român găzduiește trei evenimente din cadrul Bucharest Photo Week. Joi, 10 septembrie 2015, de la ora 20.00, la sediul ICR (Aleea Alexandru 38, București) va avea loc o proiecție a filmului AFERIM!, în regia lui Radu Jude. La eveniment va fi prezentă producătoarea Ada Solomon. Vineri, 11 septembrie 2015, de la ora 20.00, la ICR se va desfășura un Master Class cu tema Foto jurnalism și experiențe în zone de conflict, cu participarea invitaților Miguel Sanchez și Nuria Teson. Luni, 14 septembrie 2015, tot de la ora 20.00, în sala ICR va fi proiectat documentarul INSIGHT. An eye on Bucharest’s art galleries.

Deschiderea oficială a celei de a doua ediții a festivalului internațional de fotografie Bucharest Photo Week va avea loc luni, 7 septembrie, la ora 16.00, la Muzeul Național al Țăranului Român (sala T. Bănățeanu). Deschiderea oficială va fi urmată de câteva vernisaje.La evenimentul de deschidere, pe lângă artiștii fotografi, vor fi prezenți Dr. Virgil Nițulescu, directorul MNȚR, Troy Moth (Canada), unul dintre invitații speciali ai ediției și Ionuț Trandafirescu, directorul Bucharest Photo Week.

Bucharest Photo Week, primul festival internațional de fotografie găzduit de capitala României, este organizat de Grupul Filos.
„Travel“, tema ediției de față, relevă universalitatea fotografiei ca mod de exprimare fără granițe de limbă, naționalitate sau cultură. Invitații ediției de față acoperă zone vaste de pe mai multe continente, de la tărâmul de poveste al Islandei până la puțin exploratul Myanmar, de la colorata Cuba până în Canada sălbatică sau Polul Nord, cu proiecte în domeniul peisajului, fotografiei de stradă, sociale, de portret ș.a..
În acest an, la București, poate fi admirată, de asemenea, o selecție importantă de fotografii ce aparțin celei mai mari competiții internaționale de fotografie – Sony World Photography Awards.

Programul cuprinde peste 45 de evenimente, iar o parte dintre activitățile festivalului Bucharest Photo Week din ultimele zile de festival sunt incluse în Zilele Muzeului Național al Țăranului Român.

„Editia a II-a a Bucharest Photo Week este o urmare a convingerii noastre că un astfel de festival de fotografie trebuie și poate să mijlocească întâlnirea atât de așteptată și benefică dintre artiști din diferite zone ale fotografiei, precum și dintre aceștia și pasionații de frumos, în general. Am arătat ca Bucureștiul poate fi locul unei astfel de întâlniri, că aici, la fel ca în marile orașe ale lumii, fotografia își are locul ei important și bine meritat în viața oamenilor.” a declarat Ionuț Trandafirescu, directorul festivalului Bucharest Photo Week.

Invitații speciali ai ediției sunt Aaron Draper (S.U.A), Troy Moth (Canada), Rogelio Cuéllar (Mexic), Natalia Ciobanu (Rep. Moldova),  Miguel Sanchez și Nuria Teson (Spania), Tamara Robeer (Olanda), Jacek Konieczny (Polonia) și Ivan Bogdan (Ucraina)

Locuri de desfășurare: Muzeul Național al Țăranului Român, Clubul Țăranului, Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti, F64 studio, Education Point, Galeria Labyrinth, Galeria Signum, Red Carpet Studio, Journey Pub, Institutul Cultural Român, Hanul Gabroveni, Centrul de Cultură Arhitecturală al Uniunii Arhitecților din România.

Parteneri: SONY, F64 studio, Toyota, Tarom, Peroni, Golden Tulip, Autonom, Azero, Epson, micro FILMS, Photosetup, Manfrotto, Oitzarisme.

Parteneri media: TVR, IQads, Hotnews, Decât o Revistă, URBAN.ro, Radio România Cultural, Radio România Internațional, Ziare.com, Think outside the box, Revista Arhitectura, FOTO4all, Blogdefotografie.com.

Parteneri instituționali: Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul Național al Satului, ArCuB, Institutul Cultural Român, Centrul de Cultură Arhitecturală al Uniunii Arhitecților din România

Detalii despre evenimentele găzduite de ICR

Master Class – Foto jurnalism și experiențe în zone de conflict
Invitați :  Miguel Sanchez și Nuria Teson

Miguel Ángel Sánchez (n. Madrid, 1977), este un fotograf spaniol stabilit în Istanbul, dupa 5 ani în care a lucrat în studioul său din Cairo (Egipt). De curând a obținut locul 1 în cadrul competiției  Terry O Ńeill photography Award 2014.
A îmbinat dezvoltarea sa ca artist cu fotografia comercială de studio. În 2009 și-a deschis propriul studio foto în Cairo: Studio Al Asbani, locul de început pentru proiectele sale intinerante ca fotograf „nomad”.
De atunci, Miguel împletește cariera  de fotograf de studio cu munca de fotojurnalist, dar și de cameraman care documentează zonele de conflict. Și-a petrecut ultimii șase ani documentând evenimente precum Primăvara arabă, Războiul civil din Libia, Asedierea satului Ulu Pamir de către PKK în Kurdistanul turcesc, Liban după Hairi și Operațiunea Pillar of Defense din Fâșia Gaza. Lucrările sale au fost expuse în Paris, Belgia, Madrid, Cairo, Dubai și România și au fost publicate și în mass media internațională: The New York Times, Le Monde, The New Yorker, El País, Photo Raw, La Lettre de la Photographie sau Burn magazine.
Alături de Nuria Teson, soția sa, Miguel este și autor, videojurnalist și scriitor. Împreuna cu Nuria formează echipa MASTESÓN, care și-a propus să realizeze portrete și povești ale unor oameni sau grupuri de persoane care se luptă să supraviețuiască și a căror existență este amenințată din motive religioase, politice sau sociale.

Nuria Tesón este scriitoare și jurnalistă multimedia independentă, originară din Spania și stabilită în Istanbul (Turcia), dupa ce a trăit în Cairo (Egipt) între 2009 și 2014. Este specializată în documentarea conflictelor din regiunile Africa de Nord și Orientul Mijlociu, concentrându-se întotdeauna asupra impactul pe care aceste conflicte și probleme politice îl au asupra ființelor umane, în special asupra femeilor.

Fiind corespondent independent în Egipt, Nuria a fost implicată în documentări privind Războiul Civil din Libia și Operațiunea Pillar of Defense din Fâșia Gaza, acoperind de asemenea problematica Orientului Mijlociu pentru AJ, El País, Cuatro TV, CNN+, DW, Rfi, La Ser radio, Noticias RCN, Mundo Fox, NTN24 și alții.

A studiat jurnalismul la Universitatea Complutense din Madrid și a urmat masteratul  la  Universidad Autónoma și EL PAÍS. A continuat cariera sa de jurnalist în presa scrisă, televiziune și radio. În 2014, Nuria s-a alăturat televiziunii AJ+.  De atunci este corespondent independent fulltime, lucrând din Turcia, colaborând de asemenea și cu alte organizații media internaționale. Nuria Teson este de asemenea speaker și lector pentru diferite universități (UAM, UCM etc.) sau instituții (Casa Árabe, Fundación Tres Culturas), fiind specializată pe teme precum Egipt, lumea arabă, și probleme de gen, predând în cadrul școlii de jurnalism EL PAIS.

Proiecția documentarului Insight. An Eye on Bucharest’s art galleries

INSIGHT. An eye on Bucharest’s art galleries este un proiect inedit demarat la sfârșitul anului trecut de 3 masteranzi ai Centrului de Excelență în Studiul Imaginii și oferă o imagine de ansamblu asupra galeriilor de artă reprezentative pentru spațiul cultural.
INSIGHT. An Eye on Bucharest’s art galleries își propune să dezvolte relația dintre artă și societate. Arta contemporană vorbește despre estetica, angoasele și ritmul prezentului, iar artiștii îi surprind spiritul. INSIGHT. An eye on Bucharest’s art galleries spune povestea galeriilor de artă din București și urmărește parcursul acestora în 2015.
Galeriile incluse în documentar sunt: 418 Gallery, Aiurart, AnaidArt Gallery, Annart Gallery, Anca Poterașu Gallery, Art Yourself Gallery, Artfooly, The Slice of Art Gallery, Atelier 35, DanaArt, Eastwards Prospectus, Elite Art Gallery, Galateca, H’Art Gallery, Ivan Gallery, Năsui Gallery, Nicodim Gallery, Victoria Art Center, Zorzini Gallery.

Sursa ICR

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *